News ZP Interceptor

Stire tematica: resurse umane

curentul : Jumatate din mancarea lumii ajunge la gunoi

vineri 11 ianuarie 2013
Jumatate din mancarea lumii, adica peste doua miliarde de tone de alimente, ajunge sa fie aruncata la gunoi, se afirma in rezultatele unui studiu realizat de Institutul de Inginerie Mecanica din Marea Britanie
.Potrivit BBC, specialistii sustin ca aceasta situatie ingrijoratoare este cauzata de conditiile improprii de depozitare, de expirarea termenului de valabilitate si de dezinteresul manifestat de consumatori pentru anumite produse. Acelasi studiu arata ca peste 30 la suta dintre legumele cultivate in Marea Britanie nici macar nu sunt culese din cauza aspectului fizic. Specialistii sustin ca anual, in lume, sunt produse patru miliarde de tone de alimente si pana la 50 la suta din aceasta cantitate ajunge sa fie catalogata drept "deseu alimentar". Unul dintre cercetatorii participanti la studiu a declarat, pentru sursa citata: "Este vorba despre o situatie globala alarmanta. Aceste alimente ar putea fi folosite, avand in vedere ca mai exista foamete in diferite tari ale lumii. Este o risipa de resurse de neconceput". Raportul, intitulat "Alimentele lumii - Nu le risipiti", mai sustine si ca imense cantitati de apa - aproximativ 550 de miliarde de metri cubi de apa - sunt folosite pentru a iriga culturi ce nu sunt prelucrate. Cererea de apa pentru industria alimentara ar putea atinge, pana in 2050, 13 miliarde de metri cubi. Potrivit estimarilor Natiunilor Unite, pana in 2075, populatia Pamantului va creste cu trei miliarde, ajungand la 9,5 miliarde de oameni, reprezentand tot atatea guri ce trebuie hranite. "Pentru ca aceasta risipa sa inceteze, guvernele, agentiile de dezvoltare si organizatiile internationale trebuie sa lucreze impreuna pentru ca mentalitatea oamenilor sa se schimbe", se mai afirma in concluziile raportului.
Autor: