News ZP Interceptor

Stire tematica: resurse umane

Jurnalul Naşional : Berea reduce riscul aparitiei bolilor de inima

marşi 19 iunie 2012
Berea reduce riscul aparitiei bolilor de inima

Un pahar cu bere pe zi reduce riscul aparitiei bolilor de inima, potrivit unui nou studiu efectuat in Italia


. Recent, au fost realizate studii si in Cehia si Australia care au aratat de asemenea, ca berea previne bolile cardiace.

Studiul realizat de cercetatorii italieni s-a desfasurat la sfarsitul anului trecut si a inclus analiza altor 16 studii efectuate pe mai mult de 200.000 de participanti. Persoanele care au consumat un pahar de bere pe zi prezentau un risc de a dezvolta boli cardio-vasculare cu 31% mai redus decat cele care nu consumau bautura.

"Rezultatele studiului sunt imbucuratoare pentru iubitorii de bere, carora li se reconfirma practic un beneficiu pe care consumul moderat de bere il are – scaderea incidentei bolilor cardio-vasculare. Datorita compozitiei sale, berea, consumata insa cu moderatie – conditia obligatorie pentru a ne afla in zona de beneficii pentru organism - poate creste cantitatea de "colesterol bun" (colesterol HDL), astfel incat riscul aparitiei bolilor coronariene se reduce", a declarat Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.

Cercetatorii au identificat si alte calitati ale berii care nu se regasesc in cazul altor bauturi alcoolice. Aceasta contine mai multa apa – in proportie de peste 90%. Berea contine si carbohidrati, potasiu, magneziu si vitamine de tip B, inclusiv acid folic. Astfel, un pahar de bere pe zi ofera peste 15% din doza zilnica recomandata a acestor substante.

3.000 de iubitori de bere care au participat la un studiu in Australia, pe o perioada de 10 ani, au inregistrat un risc de imbolnavire cu peste 20% mai mic fata de cei care nu au consumat aceasta bautura. Studiul desfasurat in Cehia a demonstrat ca barbatii cu cel mai mic risc de a suferi un atac de cord consumau intre 4 si 9 litri de bere pe saptamana (intre 7 si 15 pahare pe saptamana).

Cercetatorii avertizeaza ca rezultatele studiilor se confirma pentru un consum moderat de bere.
Autor: